Pinguinul care voia să afle mai multe-Jill Tomlinson(recenzie)

De fiecare dată când fac o comandă pe Libris, mă gândesc și la băiețelul meu Alex și adaug în coș o carte pentru copii. Nu este cel mai încântat de citit, are aproape 9 ani, dar de undeva trebuie să începi. Sper să îi cultiv dragostea pentru citit, mai ales că tinerii de azi sunt înclinați spre tablete și jocuri online.

Pinguinul care voia să afle mai multe de Jill Tomlinson este o carte recomandată copiilor între 7 și 10 ani. Nu este o carte cu ilustrații, are câteva dar alb-negru, fiind o carte care pune primele cărămizi în dezvoltarea gustului pentru citit la copii.

Povestea este frumoasă și accesibilă pentru copii, căci alături de pinguinul Otto cei mici află mai multe despre lumea în care trăiesc. Otto este un pui de pinguin, crescut de Claudius. Acesta nu este tatăl lui, dar alege să aibă grijă de un ou rătăcit pe care el în găsește și astfel devine tatăl-adoptiv al lui Otto. Fiind un pui deabea ieșit din ou, Otto este curios și îi pune tot felul de întrebări lui Claudius. Întrebările lui îmi amintesc de vârsta de ce-ului specifică copiilor, cu întrebări nenumărate din partea lor. Otto își face și un prieten, Leo, împreună fiind primii pui ieșiți din ou. Treptat, alături de puii din ou, Otto și Leo își fac noi prieteni, devenind o mică familie în care cei mari au grijă de cei mici.

O dată cu plecarea lui Claudius pe mare, Otto începe să se maturizeze treptat, și devine un mic lider al grupului.

Orice pitic va fi încântat de povestea lui Otto, și alături de el nu doar va învăța multe lucruri despre Antartica și pinguini, dar va învață valori ca prietenie, compasiune, grijă. Faptul că personajele sunt din lumea animalelor, îi va încânta pe copii, cu atât mai mult cu cât cei mici iubesc animăluțele.

Eu cred că și adult fiind, e plăcut ca din când în când să te regăsești în lumea copilăriei, citindu-i sau citind alături de copilul tău, seară de seară povești fermecătoare.

Este o carte ușor de citit, cu personaje inspirate, alături de care copilul tău poate visa. Puteți găsi alte povești frumoase ale autoarei Gill Tomlinson pe Libris.ro. Prețul unei cărți este în jur de 18-20lei și poate fi o idee inspirată pentru un mic pasionat de lectură.

 

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *