Un bilet pentru Paris-Jojo Moyes

Bună, draga mea! Azi te invit într-o călătorie la Paris, alături de Jojo Moyes și eroina ei, Nell. Un bilet pentru Paris este o carte perfectă pentru week-end, pentru o zi în care îți dorești să citești ceva frumos, care să îți încarce bateriile.

Cunoșteam stilul lui Jojo Moyes, am scris aici despre ,,Ultima scrisoare de dragoste”, așa că am zis că e musai să mai citesc o carte a autoarei.

Un bilet pentru Paris ne invită să călătorim alături de Nell, o englezoaică de 26 de ani, care își așteaptă iubitul în gară, pentru a merge într-un week-end romantic în Paris. Surpriza vine, când iubitul ei Pete îi spune că nu mai poate veni. Atunci, Nell i-a decizia să călătorească singură, deși acest lucru o îngrozește teribil. Mereu calculată, mereu făcând liste cu avantaje și dezavantajele unei anumite situații, Nell va realiza cât de curând că uneori e bine să te lași purtată de val. În Paris, îl cunoaște pe Fabien, chelner într-un restaurant, dar care în timpul liber lucrează la un roman. Cei doi, încep să petreacă timpul împreună, ajutându-se reciproc pentru a trece peste dezamăgirile din dragoste.

Aventura pariziană o face pe Nell să iasă din cochilia în care a stat ascunsă, să își asume riscuri, să nu mai cântărească atât de mult lucrurile, să îndrăznească să viseze. Întâlnirea cu Fabien îi va schimba viața total, dar venirea iubitului ei Pete în Paris va agita puțin lucrurile. Dacă Nell va rămâne cu Pete sau poate îi va da o șansă lui Fabien, rămâne să descoperiți singuri povestea autoarei Jojo Moyes.

Am fost puțin dezamăgită, că povestea lui Nell nu durează mai mult, și că după poveste urmează alte scurte povestiri interesante, de astfel. Senzația e că vrei mai mult, că povestea lui Nell se termină oarecum brusc. Chiar și așa este o carte care mi-a plăcut și pe care v-o recomand, o găsiți pe Libris, librăria mea online preferată unde găsesc mereu titluri interesante, oferte bune și transport gratuit prin curier la comenzi de peste 50lei.

Comentarii

comentarii

11 comentarii la „Un bilet pentru Paris-Jojo Moyes”

  1. Oh, pe Jojo Moyes am cunoscut-o dupa ce am citit trilogia „Inainte sa te cunosc” si tare mult imi place de ea ca si autoare.
    O sa pun pe wishlist-ul de pe Goodreads si „Un bilet catre Paris”, pare a fi o lectura placuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *