Curățenia e mai ușoară cu detergenți bio Herbaris

Bună, draga mea! Week-endul acesta am avut program de curățenie ca mai toate femeile, mai ales Paștele se apropie cu pași repezi. Am avut ajutoare de nădejde, ce-i drept, ba chiar unele naturale.

Nu am mai folosit până acum produse bio pentru curățenie, așa că nu știam la ce să mă aștept de la detergenți bio Herbaris

Detergent natural pentru igienizarea băii cu aromă de pin, miroase foarte fresh, dar nu aroma aceea comercială, ci una naturală. Nu știu cum să vă explic, dar aroma m-a dus undeva în copilărie, la vremea când totul era natural. Aș vrea să vă spun, că aroma se păstrează ceva timp în baie. L-am folosit pentru chiuvetă, faianță și mi-a plăcut luciul pe care îl are faianța după. Curăță murdăria, așa că acest detergent mi-a întrecut așteptările. Se lasă 2-3 minute să acționeze în cazul în care murdăria persistă, apoi se curăță cu o lavetă.

Detergentul pentru igienizarea băii:

  • conţine numai materii prime vegetale sau derivate ale acestora
  • nu conţine: fosfat, clor, amoniac, solvenți de petrol, SLES, SLS, EDTA, coloranţi, parfum sintetic, enzime
  • este concentrat, nontoxic, delicat cu pielea mâinilor, prietenos cu mediul
  • se foloseşte în condiții de siguranță pentru fose septice și latrine
  • 100% biodegradabil – apa folosită este apă de munte

Detergent natural pentru pardoseli cu Citronela miroase tare bine, neașteptat de bine și partea cea mai bună că se simte mirosul în toată casă. Miroase a lămâie, ca și cum ai fi tăiat vreo câteva lămâi în casă, un miros natural, necomercial. Gresia și faianța sunt curate și în casă miroase tare bine.


Nu conţine: fosfat, clor, amoniac, solvenți de petrol, SLES, SLS, EDTA, coloranţi, parfum sintetic, enzime
Este concentrat, nontoxic, delicat cu pielea mâinilor, prietenos cu mediul.

Detergent natural pentru vase cu ulei de mușețel care curăță foarte bine vasele, dar îmi place că este delicat cu mâinile. Fiind nontoxic fără chimicale, nu va usca mâinile și asta e important mai ales că sunt genul care nu folosește mănuși. Miroase foarte fain și este foarte spornic. A trecut testul meu, acela de curăța chiar și cele mai unsuroase vase, fără nicio urmă de grăsime.

Îmi plac aceste produse pentru că sunt în primul rând blânde cu pielea. După o curățenie temeinică, mâinile sunt cele mai afectate, dar detergenții bio Herbaris au ingrediente naturale. Miros excelent, un miros care te duce cu gândul la copilărie, când totul avea un miros inconfundabil, curăță foarte bine, așa că le recomand, cu siguranță le voi recomanda.

Comentarii

comentarii

11 comentarii la „Curățenia e mai ușoară cu detergenți bio Herbaris”

  1. Of, ce bine mi-ar prinde aceste produse pentru curățenie!
    Pe lângă faptul că nu folosesc mănuși, am probleme de sănătate pe care mi le accentuează substanțele chimice din compoziția acestora.
    Mulțumesc pentru recomandare, voi căuta pe viitor, detergenții bio herbaris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *