Close

Evanghelia dupa Pilat- Eric Emmanuel Schmitt

Salut, draga mea! Revin azi cu ultima carte citita, pe care am ales-o în primul rând prin prisma subiectului. Subiectele altfel mă atrag de aceea Evanghelia după Pilat a fost o alegere plăcută.

Evanghelia după Pilat de Eric Emmanuel Schmitt nu este o carte religioasă, ci mai degrabă o carte care relatează povestea lui Iisus dintr-o altă perspectivă. Prima parte a cărții este dedicată frământărilor și vieții lui Iisus, în carte este Jesua, nu Iisus. Acesta nu știe dacă El este sau nu Fiul lui Dumnezeu, are îndoieli, temeri, ca orice om, în schimb are foarte multă iubire pentru cei din jurul Său.

Mi-a plăcut perspectiva autorului de a prezenta un Iisus uman, apropiat de oameni, cu griji, nedumeriri ale oamenilor de rând. Totodată autorul restaurează rolul lui Iuda. Știm că Biblia îl arată ca pe o piază rea, dar Iuda în aceasta variantă a lui Schimtt este de fapt cel mai bun prieten al lui Iisus, și împreună cu el, stabilește să meargă să îl trădeze pe acesta. Trădarea este stabilită de comun acord, Iuda fiind în același timp deznădăjduit de ceea ce avea să facă.

A doua parte este povestită de Pilat într-o manieră realistă, asemenea unui detectiv. La început el nu vede nicio vină în Jesua, dar forțat de împrejurări, poruncește să fie răstignit. O dată cu dispariția trupului lui Jesua începe o adevărată anchetă criminalistică pentru a descoperi unde este trupul lui Iisus. Desigur, Pilat nu crede nimic din ceea ce oamenii încep să povestească despre învierea lui Jesua, și pornește pe diferite piste pentru a afla adevărul.

Dacă Pilat descoperă sau nu trupul lui Iisus, dacă într-un final începe să creadă în învierea lui Iisus, vă las să descoperiți citind cartea.

Mie chiar mi-a plăcut cartea, pentru că v-am spus, nu e o carte religioasă, ci mai degrabă o manieră prin care creștinătatea arată total diferit decât ceea ce citim în Biblie, și auzim la preoți.

FRAGMENT DIN ROMAN:

— Iesua nu mai e in mormant!
    Evreii mei ramasesera stana de piatra, incat ai fi putut crede, dupa incremenirea lor, ca nu au inteles. Tanarul repeta cu bucurie vestea, uimit ca nimeni nu reactiona. Fara sa-l asculte, discipolii ma priveau cu coada ochiului, incercand sa-l faca pe tanar sa priceapa ca ma aflam acolo.
    Tanarul s-a intors spre mine si, fara sa se piarda o clipa cu firea, mi-a zambit.
    — Buna ziua, Pontius Pilat. Eu sunt Ioanan, fiul lui Zevedeu. Am venit sa le spun ceea ce tot Ierusalimul stie de acum: Iesua s-a sculat din mormant!
    Ioanan avea siguranta insolenta a tinerilor care fac parte dintr-o familie de vaza. Cum nu suport sa mi se adreseze cuvantul, fara sa fi vorbit eu mai intai, nu i-am raspuns si am facut semn escortei mele sa se adune.
    M-am adresat cu dispret discipolilor.
    — Nu va arestez. Mergeti pe la casele voastre. Si sa nu mai puneti piciorul in Ierusalim.

Cartea o găsiți pe site-ul Libris, la prețul aproximativ de 25 lei. La cumpărături de peste 30 de lei, transportul este gratuit.

 

Comentarii

comentarii

6 thoughts on “Evanghelia dupa Pilat- Eric Emmanuel Schmitt

  1. Am citit de la Schmitt doar „Oscar și Tanti roz” și, din păcate, nu mi-a plăcut prea mult cartea, i-am oferit doar 3 steluțe. Însă, unele cărți par mai interesant și chiar aș vrea să mai citesc câte ceva de la el.

    Îmi place recenzia făcută de tine! ♥

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: