Love and Gelato-Jenna Evans Welch

Love and Gelato-Vacanță la Florența e alegerea perfectă pentru vacanță. Ușor de citit, amuzantă, romantică, cartea te poartă pe aripi nevăzute în frumoasa Italia.

Primul lucru care te atrage la carte, este titlul, iar după ce am citit-o, pot spune că își merită cu adevărat titlul de Bestseller New York Times.

Lina își petrece vacanța de vară în Italia, la tatăl ei, nu pentru că își dorește, ci pentru că aceasta a fost ultima dorință a mamei sale înainte să moară. Timp de 17 ani, nu a știut niciodată de existența tatălui ei, așa că atunci când ajunge în Italia, și vede că Howard, tatăl ei, locuiește într-un cimitir, își dorește să plece cât mai repede de aici. Nu știe nimic despre el, nici care au fost motivele pentru care el a fost absent din viața ei.

Însă, un jurnal vechi de-al mamei sale, îi stârnește Linei interesul despre Italia, și pentru ceea ce pare a fi povestea de dragoste dintre ea și tatăl ei. Pas cu pas, descoperim viața mamei sale în Italia, iar Lina o simte mult mai aproape în acest fel.

Alături de Ren, un adolescent jumătate american-jumătate italian cu care se împrietenește, descoperă Italia, dar și adevăruri neștiute despre părinții ei. Toate aventurile lor, par să îi apropie într-un mod inexplicabil.

Este un roman foarte relaxant, și care te ține prins în poveste, căci alături de Lina descoperi și tu care este adevărul despre părinții ei.

Mi-a plăcut povestea Linei, dar și stilul autoarei, care te lasă să descoperi pas cu pas povestea, și când crezi că știi adevărul, acesta se schimbă cu repeziciune.

Oamenii vin în Italia pentru două lucruri. Love și Gelato i-a spus cineva odată. Dar uneori au parte de mult mai mult. Va descoperi Lina adevărul despre tatăl ei? Sau oare va descoperi mult mai multe? Vă invit să descoperiți povestea Linei.

Cartea o puteți găsi pe Libris, la cumpărături de peste 50lei transportul este gratuit prin curier.

Comentarii

comentarii

8 comentarii la „Love and Gelato-Jenna Evans Welch”

  1. Imi plac lecturile de genul, care au mai multe intelesuri! Si eu merg in italia pentru gelato, dar mai stiu un lucru: trebuie sa citesc aceasta carte 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *