Close

Prima mea carte publicată

Bună, dragilor!

Mă cunoașteți din mediul online, ca blogger de beauty si fashion, de aceea nu mulți știu că IUBESC SĂ SCRIU.

Când am început cu ale bloggingului, am început strict bloggul ca pe un jurnal online. Pe parcurs, am început să scriu strict postări de tip fashion, beauty, și să las în umbră postările personale.

Iubesc să scriu, a fost singurul lucru în care m-am regăsit, de aceea de prin liceu, am început să îmi aștern gândurile pe hârtie. Am început cu poezii, am destule cât pentru un mic volum, ba chiar am trimis poeziile mele la multe concursuri dedicate poeților. Am câștigat un mic premiu odată, dar cam atât. Am trimis poeziile mele și pe la edituri, dar cine mai publică poezii sau cine mai citește poezii în ziua de azi? Visul meu: SĂ ÎMI VĂD CĂRȚILE ÎN LIBRĂRII.

Cu proza cochetam, tot de prin liceu, când am început să scriu povestiri, romane, multe dintre ele cred stângace. Am renunțat de multe ori să mai scriu proză, mi se părea că scriu oribil, că tot poezia mă reprezintă. Dar tot de atâtea ori, am reînceput să scriu, să exersez pentru că ce am înțeles în toată această poveste cu scrisul e că singurul lucru care te ajută să evoluezi e să scrii și să scrii și să scrii. Alt secret nu este…. Mi-a plăcut însă mereu să îmi depășesc limitele, de aceea am început să mă axez mai mult pe proză. Poezii nu am mai scris, sunt ani cred de când nu am mai compus.

Anul trecut, am tot trimis romanele mele pe la edituri, nimic. Eram conștientă că a publica e cu siguranță un lucru poate imposibil. Nu pot spune că nu m-am simțit dezamăgită, căci ar însemna să mint. De multe ori, când primeam un răspuns negativ, renunțam o perioadă, apoi iar reveneam la scris.

Anul acesta, cred că a fost karma, nu știu, dar am primit 3 răspunsuri pozitive de la 3 edituri. Nu îmi venea să cred, era un vis devenit realitate.

Am ales Libris Editorial, pentru că a fost cam dragoste la prima vedere. Sunt adevărați profesioniști, de aceea le mulțumesc din suflet pentru că au avut încredere în mine. Rezultatul muncii mele din ultimii ani, copilașul meu Să ai curajul să îți dorești mai mult a văzut lumina tiparului datorită echipei de profesioniști de la Libris Editorial.

Este o carte despre dragoste, despre încercări și eșecuri, dar vă las pe voi să o descoperiți.

,,Dragostea nu a fost niciodata mai complicata, mai ales cand Celeste Northon, scriitoare celebra, este prinsa intr-o relatie toxica care ii afecteaza prezentul. Prinsa intre iubiri trecute si prezente, dragostea pare sa ii scape printre degete. Va gasi ea oare iubirea pe care si-o doreste? Va reusi sa scape de umbrele trecutului si sa traiasca prezentul? Northon, scriitoare celebra, este prinsa intr-o relatie toxica care ii afecteaza prezentul. Prinsa intre iubiri trecute si prezente, dragostea pare sa ii scape printre degete. Va gasi ea oare iubirea pe care si-o doreste? Va reusi sa scape de umbrele trecutului si sa traiasca prezentul?  ,,

Ce pot să vă mai spun, m-aș bucura să văd cum cartea mea ajunge la sufletele voastre și vă trezește emoții, amintiri..Poate acesta e meritul unui autor să atingă suflete. O găsiți aici

Comentarii

comentarii

20 thoughts on “Prima mea carte publicată

  1. Felicitări tie draga mea si mult succes si inspirație pe viitor ! Poate vou reuși si eu să citesc această carte !

  2. Ma bucur pt tine îmi place foarte mult coperta am s-o achiziționez si eu, mult succes in continuare îți doresc 🤗

  3. Felicitări!
    Să ai inspirație, și să publici toate cărțile pe care le vei scrie.
    Eu iubesc și poezia,chiar dacă citesc mai mult proza!

  4. Am citit pe blogroll titlul si-am dat fuga sa te felicit, renuntand sa raspund mai intai la comentariile primite, cum fac de regula!
    Felicitaaaari! si la mai multe! 🙂
    Cred ca e o carte faina! Sunt sigura ca ai impletit multe secvente din viata ta si, din ceea ce am citit pe primul tau blog (in special), am dedus ca esti o luptatoare!
    Iti doresc sa-ti fie bine! Sa fiti sanatosi!

    1. Multumesc, draga mea! Apreciez mult sustinerea ta, si sa stii ca si eu te urmaresc tot de la inceputurile mele bloggosferice.

  5. sigur ca te cunosc, inca de la inceputuri, cand erai un pic speriata si nici poze cu tine nu puneai :)… ma bucur enorm cum ai prins curaj in timp si ce ai realizat!

  6. Mereu m-au atras lecturile ce descriu o relatie roxica, pentru ca ma interesa acel proces de a depasi momentul respectiv! Mi se pare o lectura foarte interesanta!

  7. Felicitări, cât mai multă inspirație și succes la publicări!
    Mi-ar plăcea să-ți citesc cartea, sper să reușesc.
    Și eu sunt încurajată să scriu o carte dar mi se pare că nu sunt chiar un talent .
    Încă o dată felicitări și mulțumesc !

  8. Felicitări, atât pentru reusita cât și pentru curajul de a publica o carte.
    Sunt tare curioasa sa o citesc. Îmi amintesc destul de vag de postările tale de acum câțiva ani.

  9. Wow!! Felicitari!! Mi-ar placea si mie sa scriu o carte, dar cred ca am prea multe idei amestecate in minte. Arata fain de tot cartea ta si titlul suna bine. Poate am ocazia sa o citesc. Pupici!

Leave a Reply to Mirela Marin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: