Close
Emoții de mămică-jurnal de sarcină

Emoții de mămică-jurnal de sarcină

Bună, dragii mei! Nu am împărtășit cu voi vestea sarcinii mele până acum, pentru că orice mămică știe că perioada de până la 4 luni poate fi una critică.

Nu am avut probleme (Doamne ajută) dar am vrut să îmi fac toate analizele, toate testele atât de necesare în prima perioadă de sarcină, și apoi să împărtășesc cu voi această veste.

Sunt însărcinată în 18 săptămâni, deja, am aflat că este fetiță spre bucuria noastră, căci ne doream enorm o prințesă în casă. Practic, bebelina a fost visată, proiectată, iar visată de vreo 3 ani, dar de abia acum ne-am hotărât că e momentul ca visul să devină realitate.

Am avut și ceva peripeții cu bebelina. La 3 săptămâni de sarcină, când încă testul de sarcină nu era concludent, mi-am făcut o analiză de sânge, care determină cantitatea de HCG din sânge (hormonul sarcinii). Recent îmi ieșise o infecție urinară, și doream să știu dacă sunt gravidă sau nu ca să iau tratament pentru infecție. Testul a arătat că nu sunt gravidă, spre dezamăgirea mea, deși aveam toate simptomele de sarcină. La 4 săptămâni, adică la vreo săptămână, mi-a ieșit testul de urină POZITIV. Drept pentru care, nu recomand clinica Clinic Invest din Drobeta-Turnu-Severin, căci la acel test din sânge trebuia să îmi iasă o valoare cât de cât mai ridicată, mie mi-a ieșit sub 1, adică nu eram însărcinată. Culmea e, că la aceeași clinică mi-a ieșit o infecție urinară (aveam 0 simptome), infecție care la nici o lună nu mi-a ieșit în analizele efectuate la o altă clinică. Repet fără să iau tratament, fără să am simptome.

La 8 săptămâni, am ajuns la medicul ginecolog, unde mi s-a confirmat sarcina, și de atunci, lunar bebelina mea e în parametrii normali.

La fel ca la Alex, am o sarcină ușoară, nu am vomitat, nu îmi este rău, dar am sesizat unele diferențe. Bebelina e mai pretențioasă la mâncare, și am descoperit recent că nu pot mânca brânză proaspătă de niciun fel, deși îmi e tare poftă și îmi place la nebunie. Am încercat 3 feluri, și după care mi-a fost foarte, foarte rău.

Sunt la fel de sensibilă la mirosuri, pot simți mirosurile mai ceva ca un câine de vânătoare.

Nu am pofte, nu mi se lasă, practic mănânc cam ce îmi plăcea și înainte. Am luat în greutate cam 8 kilograme, dar în primele 2 luni aș fi mâncat orice, oricând, la orice oră, acum foamea mi s-a mai temperat, mănânc mai puțin, și des, și oarecum pe pofte, adică nu pot mânca orice, nu pentru că îmi e rău sau greață, ci pentru că bebelina face mofturi.

Până să aflu ce e, am tot visat că e fetiță, și visul meu s-a adeverit.

Am avut ceva temeri înainte de a rămâne gravidă, căci pe Alex l-am născut la 24 de ani, acum la 34 de ani (aproape) mă simt ușor….bătrână.

În octombrie, va veni pe lume, bebelina noastră, va fi o balanță veritabilă ca mine(sper căci mă înțeleg foarte bine cu balanțele) sau scorpion.

Sunt curioasă să aflu cum a fost la voi perioada sarcinii, dacă ați avut peripeții sau întâmplări deosebite.

Comentarii

comentarii

14 thoughts on “Emoții de mămică-jurnal de sarcină

  1. Ma bucur enorm de mult pt tine draga mea, eu nu am avut nici un fel de probleme cu sarcină puteam să mănânc orice, sarcină ușoară îți doresc draga mea si sa fiți sănătoase

  2. Să știi că pe ultima fetită tot la 34 de ani am născut-o și eu ,mi-a fost foarte diferită sarcina față de prima care a fost tot fetită ,acuma la ultima credeam că este băiat ptr.că era total diferită față de prima și abia la 4 luni când m-am dus la ecograf ,am aflat că este tot fată ,dar la asta de la urmă mi s-au umflat picioarele ,am avut grețuri până ce a mișcat foarte rău ,am luat cam 18 kg în greutate pe toată perioada sarcinii ,dar acuma este măricică ,a făcut 5 anișori și face numai șotii toata ziua .Eu îți doresc sarcină ușoară draga mea și multă sănătate !

  3. Si eu tot fetița și băiat am,doar ca la mine fetița e mai mare.Ambele sarcini au fost fara probleme,greturi sau complicatii,ambele duse la termen și nașteri naturale.
    Sper ca și la tine va decurge totul bine și sper să vă dea Doamne Doamne sănătate atât ție cat si lui bebe.Sarcina ușoară!Te îmbrățișez cu drag!😘🤗

  4. Eu am avut tot felul de peripeții. La prima sarcină doar grețurile care au ținut până am născut mi-au făcut probleme. La a doua sarcină, pe lângă aceleași grețuri, am mai avut și probleme medicale. Felicitări pentru sarcină!

  5. Simt emotiile din spatele acestor cuvinte! Si eu sunt balanta si mi-ar placea tare mult sa am o mini-me, asta undeva peste cativa ani. Sarcina usoara, draga mea!

  6. Imi pare rau ca ai avut acea experienta mai putin placuta cu infecta urinara si ma bucur ca totul este bine. Si eu am fost extrem de sensibila la mirosuri in cea de-a doua sarcina. Nu stiu daca din cauza varstei, dar a doua sarcina a fost mult mai grea. Dureri de spate, greturi, somnolenta, etc

Leave a Reply to Diana Timofte Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d blogeri au apreciat: